Ce rol joacă enzimele digestive în îmbătrânire?

Una dintre cele mai frecvente solicitări pe care clienții le fac specialiștilor în îngrijirea pielii este tratarea semnelor de îmbătrânire și întinerirea pielii. Cu toate acestea, este esențial să ne amintim că îmbătrânirea pielii este strâns legată de îmbătrânirea corpului. Prin urmare, cea mai eficientă strategie anti-îmbătrânire va include un program cuprinzător care combină îngrijirea pielii folosind produse cosmetice și tratamente estetice și oferă recomandări privind nutriția și stilul de viață. Se cunosc multe despre semnificația nutriției și iată un alt detaliu intrigant care are o mare valoare practică în gestionarea schimbărilor legate de vârstă, inclusiv a celor care afectează pielea.

Sindromul intestinului permeabil

Enzimele digestive, inclusiv proteazele, lipazele și amilazele, joacă un rol crucial în descompunerea alimentelor în molecule digerabile în tractul gastrointestinal. Cu toate acestea, în anumite condiții, cum ar fi creșterea permeabilității barierei intestinale sau procese inflamatorii sistemice, aceste enzime pot pătrunde în peretele intestinal și pot intra în fluxul sanguin sistemic. Acest fenomen se numește sindrom de intestin permeabil (Figura 1) [1, 2].

Deteriorarea sau disfuncția epiteliului intestinal poate afecta funcția de barieră a acestuia. Acest lucru poate rezulta din diverși factori, inclusiv stresul cronic, o dietă dezechilibrată, infecții sau consumul de substanțe toxice [3].

În consecință, enzimele digestive pot pătrunde între celulele epiteliale prin joncțiuni strânse, care în general limitează difuzia lor [4].

Oamenii de știință de la Departamentul de Bioinginerie de la Universitatea din California, San Diego, au căutat să înțeleagă modul în care enzimele digestive se deplasează din intestin în fluxul sanguin sistemic și cum pot provoca leziuni în diferite țesuturi, contribuind la îmbătrânire. Studiul lor a folosit modele animale și tehnici avansate, inclusiv imunohistochimie și teste biologice moleculare, pentru a monitoriza activitatea enzimatică în organism.

Oamenii de știință au emis ipoteza că bariera intestinală permite trecerea enzimelor digestive active (de exemplu, în timpul meselor), ducând la acumularea lor în țesuturile din afara tractului gastrointestinal. La șobolanii tineri (4 luni) și bătrâni (24 de luni), ei au găsit o acumulare substanțială de tripsină pancreatică, elastază, lipază și amilază în organele periferice, inclusiv ficatul, plămânul, inima, rinichii, creierul și pielea (Fig. 2).

Densitatea stratului de mucină la bariera intestinală subțire scade odată cu vârsta, determinând scurgerea tripsinei prin vârfurile vilozităților intestinale din cauza mucinei epuizate (Fig. 3). Acumularea de enzime digestive în aceleași țesuturi ale persoanelor în vârstă este asociată cu deteriorarea colagenului, ceea ce a fost demonstrat folosind proteine ​​care formează complexe hibride cu fragmente de colagen [5].

Autorii acestui studiu oferă, de asemenea, dovezi că hiperglicemia la vârstnici este însoțită de scindarea proteolitică a domeniului extracelular al receptorului de insulină. Blocarea tripsinei pancreatice la șobolanii bătrâni prin administrarea orală de 2 săptămâni a inhibitorului de serin protează, acid tranexamic, a redus semnificativ acumularea de tripsină în organele extraintestinale, deteriorarea colagenului și hiperglicemia și scindarea receptorului de insulină.

Rezultatele prezentate susțin ipoteza că degradarea țesuturilor în timpul îmbătrânirii se datorează auto-digestiei și este un efect secundar al unei nevoi fundamentale de digestie. În plus, studiul a arătat că anumite afecțiuni, cum ar fi inflamația sau afectarea funcției de barieră intestinală, favorizează scurgerea enzimelor digestive în fluxul sanguin.

Ulterior, aceste enzime pot deteriora membranele celulare și proteinele matricei, contribuind la îmbătrânirea țesuturilor [6, 7].

Proteazele, cum ar fi tripsina și chimotripsina, pot scinda proteinele membranei celulare, provocând leziuni celulare și reacții inflamatorii în țesuturi care nu sunt destinate să fie afectate de aceste enzime [8]. Acest lucru poate duce la inflamație cronică, tulburări ale matricei extracelulare și leziuni ale peretelui vascular, accelerând îmbătrânirea [9].

Relația dintre sindromul de intestin permeabil și inflamație

Inflamația, un termen care combină inflamația și îmbătrânirea, descrie inflamația cronică de grad scăzut la adulții în vârstă. Acest fenomen este asociat cu mai mulți factori, inclusiv modificări legate de vârstă ale sistemului imunitar, acumularea de celule cu ADN deteriorat și creșterea stresului oxidativ. Un număr tot mai mare de cercetări a subliniat recent legătura dintre sindromul de intestin permeabil și inflamație.

În sindromul de intestin permeabil, permeabilitatea peretelui intestinal crește, permițând agenților patogeni, toxinelor și moleculelor potențial dăunătoare să intre în sânge. Acest lucru declanșează sistemul imunitar, ducând la producerea de citokine proinflamatorii, cum ar fi interleukina 6 (IL-6) și factorul de necroză tumorală-alfa (TNF-α), care sunt cruciale în procesul de inflamație. Nivelurile crescute ale acestor citokine în sânge pot duce la inflamație sistemică, care este legată de îmbătrânirea accelerată și de sănătatea precară.